• Antet Interior
  • Antet Interior1
  • Antet Interior2
  • Antet Interior3

Despre noi

logo”Pe teritoriul judeţului Alba se întind 4 din cele mai importante podgorii din Transilvania, respectiv Alba (Ţara Vinului), Aiud, Sebeş-Apold şi Târnave. Arealul de parcurs pentru a vizita cramele şi pivniţele tradiţionale de pe Drumul Vinului cunoaşte amprenta respectului păstrat faţă de tradiţia populară a localnicilor, dar şi atmosfera încă vie a unor obiceiuri vechi păstrate cu sfinţenie de săteni şi admirate de vizitatori. Prezenţa în zonă a unui număr însemnat de monumente istorice şi antropice, precum şi dezvoltarea continuă a unor locaţii de cazare şi masă atractive vine să întregească imaginea unei călătorii care nu poate decât să încânte privirile şi gusturile vizitatorilor. Aceste informaţii au doar menirea „unei scurte dar convingătoare degustări” pentru stârnirea curiozităţii şi mai ales pentru captarea atenţiei fiecărui turist ajuns în judeţul Alba.”

Asociaţia ŢARA VINULUI

 

COMPONENŢA CONSILIULUI DIRECTOR AL ASOCIAŢIEI ŢARA VINULUI:

  • Vasile Zaharie - Preşedinte
  • Csaba Toth - Vicepreşedinte
  • Emil Andras – Membru
  • Ioan Buia – Membru
  • Florin Andrei Dănoaie – Membru
  • Traian Rusu – Membru
  • Vasile Puşcă - Membru

Act constitutiv al Asociației Țara Vinului ( pdfdescarcă)    
Statutul Asociației Țara Vinului ( pdfdescarcă)

impact design1303

Țara Vinului Alba