• Antet Interior
  • Antet Interior1
  • Antet Interior2
  • Antet Interior3

Podgoria Alba

albaPodgoria Alba Iulia numită şi “Ţara Vinului“ de către saşi (Weinland), se află în centrul Transilvaniei, unde viticultura are tradiţii mai îndelungate, adică începuturile viticulturii şi ale întrebuinţării mustului şi apoi ale vinului, coincid în inima Daciei, cu dezvoltarea agriculturii şi trecerea definitivă a populaţiei la modul de viaţă sedentar. Această podgorie se întinde de-a lungul Mureşului având în dreapta acestui râu, pe dealurile domoale localităţile ce se înşiruie de la Vinţul de Jos în sud spre Pâclişa, Bărăbanţ, Şard, Ighiu, Ighiel, Ţelna, Bucerdea Vinoasǎ, Cricǎu, Galda de Jos, Craiva, Tibru, pentru ca să se sfârşească la Stremţ, în nord, de-a lungul şoselei naţionale Sebeş-Alba Iulia.

În perioada de formare şi dezvoltare social-economică a statului dac, viţa de vie a fost atât de răspândită, încât din sec. I î. Hr., marele preot Deceneu i-a convins pe daci să taie viile şi să trăiască fără vin, după cum relatează geograful antic Strabon. Măsurile luate au putut restrânge extinderea plantaţiilor şi consumul vinului, nu însă şi pustiirea viţei de vie, mărturie stau curbatele cosoare dacice, confecţionate de meşterii locali, dar şi butoaiele prelungi armate cu cercuri de lemn.

Romanii au dat un nou impuls viticulturii Daciei, acordând libertate deplină coloniştilor de a dezvolta cultura viţei de vie, introducând soiuri noi, dar şi practici de cultură  şi vinificaţie mai performante; atestate prin mesele de piatră de la presele de struguri, numeroasele pietre funerare ori altare votive, care au ca ornamente viţa de vie şi ciorchini de struguri, cât şi altarul ridicat de un veteran al Legiunii a XIII-a Gemina în cinstea zeului Silvanus, protector al agriculturii şi viticulturii, constituie dovezi cu privire la  vechimea şi ponderea acestei ocupaţii.

Intensificarea viticulturii a fost stimulată o dată cu stabilirea sediului episcopiei catolice a Transilvaniei, şi a capitlului acesteia la Alba Iulia şi de aşezarea coloniştilor germani la Cricău şi Ighiu, apoi şi în alte aşezări. Pământurile acestora se învecinau nu numai cu ale localnicilor, ci şi cu cele ale “oaspeţilor” episcopiei din Şard, după cum reiese din hotărnicia făcută în anul 1238, prin care se dorea stimulare cultivării viţei de vie, de aceea coloniştii germani au fost scutiţi de dijme şi vămi pentru viile şi vinurile pe care le valorificau.

Din această perioadă datează o serie de documente care amintesc de viile din zonă, astfel pentru Cricău  şi Ighiu,  acestea încep cu anul 1206, mai precis din timpul lui Andrei al II-lea, unde sunt menţionaţi cei dintâi colonişti saşi “primii hospites regni”, aduşi şi stabiliţi aici de către suzeranitatea maghiară, peste populaţiile autohtone, ca şi de pivilegiile acordate acestora, printre altele “de a nu plătii nimănui vre-o dare pentru viile pe care le vor fi sădit ei”.

Un alt document din anul 1255 scuteşte de vama vinului pe coloniştii saşi: “Poruncim cu tărie tuturor ca de la vânzarea şi cumpărarea vinului celor dintâi oaspeţi ai noştri saşii, adică a celor din Karaco (Cricău) şi Krapundorf (Ighiu) nimeni să nu cuteze a lua vreo vamă nici pe apă şi nici pe uscat”. Este posibil ca saşii să fi îmbunătăţit viticultura, introducând metode de lucru mai avansate şi plantând vii noi alături de cele vechi, faptul că ei au găsit vii aici reiese şi din textele documentelor unde se menţionează scutirea de dări pentru viile plantate de ei, de unde rezultă  existenţa  viilor mai vechi.

Viile sunt atestate, pe lângă donaţiile şi privilegiile acordate favoriţilor regali, în tot mai numeroase neînţelegeri dintre aceştia, în tot mai desele hotărnicii, în litigiile de moşteniri, de împărţire a moşiilor. Cea mai mare parte dintre documente se referă la satele situate în  podgoriile transilvănene în care şi-au stabilit sediul principalele instituţii clericale, dijma pe care o plăteau bisericii catolice toţi credincioşii săi, se dădea “după cum rodeşte pământul bucate sau vin”. Pe lângă acestea pe domeniile clericale ca şi pe cele regale şi nobiliare, se aflau podgorii care produceau vinuri mai bune decât cele obţinute de mustul predat de podgoreni toamna, a zecea parte din recoltă.

Prelucrarea şi transportul mustului, prepararea şi păstrarea vinului, ridica probleme dificile; de aceea s-a recurs la plata dijmelor în bani, practică combătută de nobilime pentru a pune biserica în situaţia de a-i arenda drepturile cuvenite, în condiţii cât mai avantajoase. Viile cultivate de iobagi s-au extins şi pe domeniile nobiliare şi regale, la producţia acestora se adăuga vinul obţinut din, a noua parte din producţia viticultorilor, impusă prin art. 6 al decretului din 1351, dat de regele Ludovic cel Mare, prin care se hotărăşte ca regele şi regina să ia din toate satele libere sau udvonice, iar baronii şi nobilii, de pe toate moşiile lor, de la toţi iobagii arători şi cu vii a noua parte din toate vinurile lor.

În anul 1389, regina Maria, la rugămintea episcopului catolic Petru al Transilvaniei, încuvinţează capitlului Transilvaniei puterea de a lua ca şi înainte, de la toţi iobagii de pe moşia lui, nona în natură sau bani, aşa cum se ia acea nonă de la iobagii regali şi de a dispune de ea cum v-a crede că este mai folositor pentru el şi oprindu-l pe voevodul Transilvaniei de a-l împiedica în vreun fel de aceasta.
Cu privire la valoarea acestei podgorii în secolele trecute, memenţionăm în mod special, relatarea profesorului silezian, Martin Opitz care a stat în Ardeal aproape doi ani (1622-1623), şi funcţionează ca profesor la “Academia de obşte” din Alba Iulia, a elogiat vinurile zonei, vorbind despre Ţălna, Ighiu şi Şard.

Pentru începutul secolului al XIX-lea, subliniem importanţa cercetărilor urbariale, privitoare la această zonă, publicate de Ştefan Meteş, unde găsim bogate materiale care atestă, pe de o parte, mulţimea viilor de aici şi trecerea lor continuă în proprietatea marilor feudali, iar pe de altă parte, modul în care se lua dijma de vin şi în celelelte produse de la localnici.

Vinurile podgoriei Alba Iulia obţinute din soiuri ca Feteasca albă, Riesling italian, Furmit, Savignon blanc, Grasă de Cotnari, Muscat Ottonel, Feteasca albă, Traminer, Pinot gris, sunt deosebit de plăcute la gust, au culoarea galben-aurie, fine şi uşor catifelate.