• Antet Interior
  • Antet Interior1
  • Antet Interior2
  • Antet Interior3

Monumente Alba

Podgoria Alba Iulia numită „Tara Vinului”:

Itinerariul în această zonă ne întâmpină cu cetatea bastionară vauban Alba Carolina din Alba Iulia, ca apoi să ajungem de la monumente de arhitectură romanică, la biserici de secol XVII-XVIII, de la ruină de cetate dacică, la ruină de biserică românească de secol XVIII, de la Muzeul Naţional al Unirii la expoziţii etnografice, ateliere meşteşugăreşti şi manifestări culturale.

ALBA IULIA:

Biblioteca Naţională a României, Filiala Batthyaneum Tezaurul cultural conservat aici, constituit din manuscrise şi rarităţi tipografice de o incontestabilă valoare documentar–ştiinţifică şi bibliofilă, alături de un valoros material arhivistic şi mai multe colecţii cu caracter muzeal, i-a asigurat un prestigiu internaţional neegalat de biblioteci cu rang mai înalt şi cu fonduri mai mari din ţară. Biblioteca a fost înfiinţată în 31 iulie 1798 din iniţiativa şi cu cheltuiala episcopului romano-catolic al Transilvaniei Batthyány Ignác (1741-1798). Renumele internaţional al bibliotecii se datorează şi prezenţei celui mai vechi codice medieval occidental din România. Este vorba de Codex Aureus sau Das Lorscher Evangeliar. I. Theil / Evangheliarul de la Lorsch.Partea I.

Biserica de zid cu hramul "Buna Vestire", a grecilor  Înălţarea sa a fost consecinţa conflictului confesional dintre ortodocşi şi greco-catolici care a avut ca obiect biserica din cartierul Lipoveni. După adjudecarea acesteia greco-catolicilor, ortodocşii, mulţi dintre ei negustori macedo-români, au folosit ca lăcaş de închinăciune o şură, abia după publicarea Edictului de Toleranţă (1781) fiind obţinut terenul pentru edificarea unei noi biserici. Construcţia va fi început, deci, prin 1782. La 19 aprilie 1783 Simon Zugravul data o icoană împărătească, marcând, poate, momentul final al lucrărilor. Ulterior, bisericii-sală cu absida altarului decroşată, semicirculară şi la interior şi la exterior, i-a fost adăugat turnul-clopotniţă, lucrările de extindere fiind probabil continuate şi cu înfrumuseţarea interiorului, unde a fost instalat un impresionant iconostas zugrăvit de echipa lui Simion Silaghi. Pictură murală biserica a avut doar în altar, databilă după jumătatea secolului al XIX-lea.

Biserica de zid cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" – Lipoveni Tradiţia atribuie zidirea acestui lăcaş comunităţii de zidari aduşi din Lipova pentru construcţia cetăţii bastionare, stabiliţi prin grija generalului Steinville pe amplasamentul al cărui nume va perpetua originea primilor săi locuitori. Anul 1736 gravat pe o candelă poate fi luat ca reper pentru construirea bisericii, care apare în reprezentările cartografice începând din 1752. Devenit obiectul unor grave dispute confesionale, lăcaşul a suferit, la mijlocul secolului XVIII, serioase stricăciuni, necesitând reparaţii ample, efectuate prin contribuţia credincioşilor greco-catolici, cărora le-a revenit biserica, între care magistrul de poştă Ioan Dragoş de Thurna este principalul donator. Transformările au afectat structura şi aspectul de ansamblu al monumentului iniţial, creând un contrast evident între corpul bisericii, scund şi alungit, şi turnul-clopotniţă, masiv şi înalt.
În 1922, cu ocazia unor reparaţii, au fost descoperite fragmente de frescă, databile în cea de-a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.

Biserica cu hramul "Sf. Treime" – Maieri I Un al doilea lăcaş de cult românesc în cartierul Maieri a devenit necesar după 1761, când cel construit anterior a fost lăsat în folosinţa comunităţii greco-catolice, ortodocşii rămânând fără biserică. O biserică "de scânduri" a funcţionat până în 1795, când a fost înălţată construcţia de zid, conform unei inscripţii săpate în ancadramentul portalului de la intrare. Biserică-sală, cu nava flancată la răsărit de absida poligonală decroşată, iar la vest de turnul-clopotniţă, adosat ulterior, în primii ani ai veacului al XIX-lea, edificiul a fost ctitorit de comunitate în timpul păstoririi protopopului Nicolae Raţiu, duhovnicul martirilor Răscoalei de la 1784.

Biserica a moştenit zestrea de icoane de la lăcaşul anterior.  Zugrăvite în 1782-1784 şi, incoanele împărăteşti, la 1790, ele sunt creaţia unuia dintre cei mai mari artişti români ai epocii: Simon Oprovici din Craiova, stabilit la începutul anului 1780 în Alba Iulia.
Pictura murală a fost executată abia în 1925-1926, de pictorul Traian Achim, sub îndrumarea maestrului Costin Petrescu.

Biserica de zid cu hramul "Sf. Treime" – Maieri II. Construită între 1713-1715, cu banii primiţi de la autorităţile austriece ca răscumpărare pentru sediul mitropolitan dezafectat spre a face loc fortificaţiei Vauban şi cu materiale recuperate din vechile construcţii, între care fragmente de monumente antice şi medievale şi pietre de mormânt din cimitirul Mitropoliei, edificiul este o biserică-sală cu absidă decroşată, semicirculară la interior şi poligonală la exterior, şi turn-clopotniţă alipit faţadei de vest la o dată ulterioară, în timpul păstoririi episcopului Petru Pavel Aron (1745-1764). La 1717 Iosif Ieromonahul de la Hurez zugrăveşte iconostasul, văzut încă de Nicolae Iorga la 1906, iar între 1730-1740 este executată pictura murală, din care s-a păstrat un fragment pe latura de vest, în pronaos. Din vechea zestre a bisericii mitropolitane se mai păstrează un clopot turnat în atelierele princiare la 1620, donaţie a lui Alexandru Görög. În pronaos, o cristelniţă de piatră marchează locul unde, în 1786, a fost înhumat Andrei David din Partoş, "magister nautarum".

Catedrala Incoronării Cu hramul "Sfânta Treime" şi urmând planul în cruce greacă înscrisă al bisericii Curţii domneşti din Târgovişte, lăcaşul, cunoscut sub denumirea de Catedrala Încoronării – după evenimentul pe care l-a găzduit în 15 octombrie 1922, când Ferdinand şi Maria au fost încoronaţi ca suverani ai României Mari, şi, din 1948, de Catedrala Reîntregirii, a fost înălţat în 1921-1922 în locul reşedinţei comandantului cetăţii Alba Iulia. Ridicată în interiorul unei incinte dreptunghiulare compusă din patru pavilioane amplasate pe colţ şi legate între ele prin intermediul unor galerii deschise, pe arcade, care îmbrăţişează turnul-clopotniţă în mijlocul arcadei vestice, biserica a fost zugrăvită de Costin Petrescu, al cărui portret este şi el reprezentat în absida altarului. Specifice monumentului sunt portrele ctitorilor: Mihai Viteazul şi Doamna Stanca, în pronaos, Regele Ferdinand şi Regina Maria, în naos. De o reală valoare artistică este iconostasul, operă a sculptorului C. M. Batic şi a pictorului I. Norocea. În perioada interbelică, aripa de sud-est a incintei a fost destinată Inspectoratului Clerului Militar, iar cea de nord-est Muzeului Regional. În 1975 ansamblul a devenit sediul Episcopiei Ortodoxe de Alba Iulia, ridicată la rang de Arhiepiscopie în 2008.

Catedrala romano-catolică Sf. Mihail Ridicată în secolul XIII, este cel mai valoros monument al arhitecturii medievale timpurii din Transilvania, îmbinând armonios elementele romanice cu cele gotice. Edificiul a fost conceput ca o basilică cu trei nave, transept cu trei abside semicirculare, turn peste careu şi două turnuri pe latura de vest, adăugându-se ulterior două nave în zona transeptului.
Cea mai importantă construcţie din epoca Renaşterii timpurii din Transilvania este fără îndoială capela "Lazo", aflată pe latura nordică a catedralei. În interiorul catedralei se afla sarcofagul lui Iancu de Hunedoara, alături de cele ale fratelui său Johannes Miles, a fiului său mai mare Ladislau şi cele ale reginei Isabella şi a fiului său Ioan Sigismund.

Castrul roman Clădit de Legiunea a XIII-a Gemina imediat după ocuparea Daciei, castrul de la Apulum-Alba Iulia ocupa platoul pe care este aşezată astăzi cetatea bastionară, în partea dreaptă a râului Mureş. Terenul fiind ocupat încă din evul mediu de construcţii, nu s-au putut face cercetări sistematice. Monumente epigrafice descoperite cu diverse ocazii au ajuns la muzeele din Alba Iulia, Cluj-Napoca şi Viena.
Castrul roman a avut o formă aproape pătrată, cu laturile de aproximativ 440 x 440 m. Pe laturile de sud şi nord traseul zidurilor, păstrat in situ, este suprapus de clădiri aparţinând secolelor XVI-XVIII. Zidul, alcătuit din blocuri masive aşezate în tehnica opus quadratum, a fost străpuns pe latura de sud de o intrare flancată de două turnuri rectangulare: porta principalis dextra, intrare dublă având la mijloc un pilon central.
În jurul castrului s-a întins aşezarea civilă Apulum, al cărei centru pare să fi fost spre est, în actualul oraş de jos. Printre edificiile cercetate se numără şi sediul guvernatorului consular al celor trei Dacii.

Colegiul academic Începuturile prestigioasei instituţii de învăţământ superior din Alba Iulia se leagă de domnia principelui Gabriel Báthory, dar adevăratul său întemeietor este urmaşul acestuia, principele Gabriel Bethlen, care construieşte, în 1622, sediul, situat în colţul de nord-vest al cetăţii medievale, iar în 1629 îl ridică la rang de colegiu academic. Noua postură şi celebritatea asigurată de susţinerea cursurilor prin prestigioşi profesori aduşi de la Heidelberg au impus o reamenajare a clădirii, desfăşurată în anii 1630-1634, când complexul va avea două corpuri desfăşurate în jurul unor curţi interioare, legate între ele. Incendiate în timpul invaziilor turco-tătare din 1658-1661, construcţiile au fost abandonate, colegiul mutându-şi sediul la Aiud. Din 1672 ele vor găzdui din nou procesul de învăţământ, prin refugiul la Alba Iulia a colegiului calvin din Sárospatak, fosta proprietate din Ungaria a principilor Rákóczi cucerită de trupele austriece. În 1716 studenţii sunt alungaţi şi de aici, armata austriacă ocupând integral clădirile.
Ulterior, spaţiul a fost cunoscut sub numele de Cazarma mare a Infanteriei, fiind transformat radical şi adaptat necesităţilor militare. În perioada 1857-1887 aici şi-a avut sediul Regimentul de Infanterie de linie nr. 50, "Marele Duce Friedrich Wilhelm Ludwig von Baden", provenit din transformarea şi redislocarea la Alba Iulia a fostului Regiment Românesc de grăniceri nr. 2 de la Năsăud.

Cetatea bastionară Alba Carolina Alba Iulia, considerată cea mai reprezentativă fortificaţie bastionară de tip Vauban din ţara noastră. Situată pe terasa superioară a Văii Mureşului, a fost ridicată între anii 1715-1736, după planurile arhitectului Giovanni Morandi Visconti. Construcţia are un fort central prevăzut cu şapte bastioane dispuse în formă de stea şi devansat de elemente de apărare succesive: raveline, contrapozi, şanţuri etc. Deosebite pentru valoarea lor artistică sunt porţile de acces, bogat împodobite cu un decor sculptat în stil baroc, operă a unei echipe de meşteri condusă de Johann König. Ele constituie un caz singular în arta militară a epocii, poate şi datorită importanţei acordate fortificaţiei, inaugurată în prezenţa împăratului Carol al VI-lea.
Poarta I (Poarta Carol): de forma unui arc de triumf, situată pe liniamentul primei incinte de apărare, poarta dispune de un decor sculptat în relief sau ronde-bosse inspirat din mitologia antică. Deasupra intrărilor, scenele îi prezintă pe Eneas salvându-şi tatăl din flăcările Troiei, pe Hercule luptând cu gigantul Anteu şi cu leul din Nemeea şi pe eroul Perseu ţinând în mână capul tăiat al Meduzei. La coronament, statuile Afroditei şi a lui Marte încadrează stema Austriei.

Poarta a II-a; (Poarta Carol de Mijloc): alcătuită din forme arhitectonice simple, care delimitează intrările, poarta a fost împodobită cu statui de atlanţi adosate stâlpilor centrali şi lei rampanţi deasupra acestora.
Poarta a III-a (Poarta Carol de Jos): poarta principală de acces în incinta cetăţii se remarcă prin masivitate şi prin bogăţia decorului sculptural. A fost concepută sub forma unui arc de triumf, suprapus de un edicul prismatic cu rol de soclu pentru statuia ecvestră a împăratului Carol al VI-lea. Repertoriul ornamental, alcătuit din reliefuri şi statui cu caracter preponderent militar, are un rol evocator la adresa împăratului, prezentat în ipostaza de învingător al turcilor. Încăperile corpului de gardă amenajate în corpul porţii au servit şi ca loc de detenţie, aici fiind închişi, în timpul desfăşurării procesului, conducătorii răscoalei ţărăneşti de la 1784.

Poarta a IV-a (Poarta Nouă, Poarta Episcopului): situată pe latura de vest a incintei, poarta dispune de o singură intrare carosabilă, încadrată de doi atlanţi, faţada interioară fiind împodobită cu elemente decorative care se regăsesc şi la celelalte căi de acces (trofee de război, stema Austriei).

Monumentul Custozza  Aflat în parcul din incinta cetăţii, monumentul comemorativ a fost ridicat în anul 1906, cu ocazia împlinirii a 40 de ani de la bătălia de lângă Custozza (Italia, 1866), între trupele imperiale habsburgice şi cele napoleoniene, la care a participat, având pierderi importante, şi Regimentul 50 Infanterie din Garnizoana de la Alba Iulia.
De dimensiuni modeste (4 m înălţime), monumentul are forma unui obelisc încoronat cu un glob înaripat, laturile bazei fiind inscripţionate, în limbile română, germană şi maghiară, cu numele soldaţilor şi ofiţerilor căzuţi în luptă.

Monumentul Losenau De forma unui turnuleţ piramidal, împodobit cu elemente decorative de inspiraţie neogotică, micul monument a fost ridicat în anul 1860 pentru comemorarea colonelului Ludovic von Losenau, comandantul Regimentului de cavalerie, căzut eroic în luptele de la Simeria (1849) dintre armata austriacă şi detaşamentele de revoluţionari maghiari conduse de generalul Bem.

Palatul Apor Astăzi cea mai reprezentativă construcţie civilă din perimetrul cetăţii Alba Iulia, clădirea se afla la 1663 în proprietatea lui Francisc Lugosi, secretarul principelui Mihai Apaffi, prima sa fază de construcţie aparţinând goticului târziu. Achiziţionată de contele Ştefan Apor în perioada în care a deţinut funcţia de tezaurar al Transilvaniei, locuinţa este amplificată şi înfrumuseţată cu elemente caracteristice fazei finale a Renaşterii târzii. În jurul anului 1720 primeşte o nouă destinaţie, devenind Cazarma mică a Infanteriei, în fapt reşedinţa generalului comandant al garnizoanei austriece staţionate în Alba Iulia. Transformările în stil baroc care i s-au adus, în această ipostază, au vizat în special faţada principală, prin adosarea unui rezalit care cuprinde holul de acces cu scara de onoare, încadrat de coridoarele laterale. Iniţiativa lucrărilor i-a aparţinut generalului Stefan de Steinville, iar posibilul autor al proiectului de reconstrucţie este Joseph de Quadro, arhitect celebru, implicat şi pe şantierul din vecinătate, de la mănăstirea trinitarienilor.

Palatul "Babilon" Adăposteşte Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia. Pavilion al ofiţerilor din armata austriacă multietnică, construcţia, ridicată între 1851-1853, a primit sugetiv numele "Babilon". Masiv, cu aspectul unei fortăreţe, accentuat de elementele decorative "historiste", edificiul avea intrarea principală pusă în evidenţă printr-un portic monumental şi un fronton trapezoidal surmontat de o impunătoare stemă a Imperiului, susţinută de zgripţori. În 1968 clădirea a fost destinată circuitului muzeistic, amenajările afectând-o la interior, dar lăsând neschimbat exteriorul, soclul, cornişa peste parter, porticul de la intrare, turnurile de colţ şi ancadramentele ferestrelor conferind şi astăzi clădirii valoarea sa de inestimabil monument istoric.

Biblioteca Batthyaneum Alba Iulia

Biblioteca Batthyaneum Alba Iulia

Catedrala Ortodoxa Alba Iulia

Catedrala Ortodoxa Alba Iulia

Catedrala Romano Catolica Alba Iulia

Catedrala Romano Catolica Alba Iulia

Custozza Alba Iulia

Custozza Alba Iulia

Lossenau Alba Iulia

Lossenau Alba Iulia

Palatul Babilon Muzeul Unirii Alba Iulia

Palatul Babilon Muzeul Unirii Alba Iulia

Poarta IV Cetatea Vauban

Poarta IV Cetatea Vauban

Poarta I Cetatea Alba Iulia

Poarta I Cetatea Alba Iulia

Sala Unirii Alba Iulia

Sala Unirii Alba Iulia

Turn Catedrala Cat Alba Iulia

Turn Catedrala Cat Alba Iulia

Palatul episcopal, apoi princiar, astăzi arhiepiscopal,  Demararea construcţiei pentru curia episcopală trebuie să se fi produs paralel cu edificarea catedralei romano-catolice, cândva la sfârşitul secolului al XII-lea sau începutul veacului următor. Distrus în timpul marii invazii tătare din 1241 şi a răscoalei saşilor din 1277, palatul a fost reamenajat de mai multe ori până să devină, la 1556, reşedinţa Principilor Transilvaniei, după secularizarea averilor Bisericii Romano-Catolice şi alungarea episcopului din Principat. După revenirea, în 1715, în proprietatea episcopilor catolici, monumentul a fost restaurat, în 1786, de Ignatius Batthyány, cu acel prilej fiind înlăturată frumoasa galerie de ferestre cu deschideri trifore adăugată în secolul al XVI-lea pe latura de sud, care suprapune zidul castrului roman, vizibil la subsol.
În proximitate, la sud-est de catedrală, a fost înălţat în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, un al doilea palat, reşedinţa prepozitului şi capitlului catedralei. Integrat alături de palatul episcopal în ansamblul reşedinţei princiare, modificările şi amplificările au condus la unificarea celor două clădiri, în timpul principelui Sigismund Báthory (1581-1602).
Distrugerile suferite în timpul conflictelor din anii 1601-1603 au impus ample reparaţii, executate în timpul principelui Gabriel Bethlen, care a acordat o deosebită atenţie amplificării, înfrumuseţării şi fortificării palatului. Închegate fiecare în jurul unei curţi interioare, cele trei corpuri care compuneau acum ansamblul îşi vor schimba din nou destinaţia la începutul secolului al XVIII-lea, devenind cazarma artileriei şi arsenalul, episcopul romano-catolic reocupând şi el partea vestică. Până la 1736 cei doi proprietari, Comandamentul militar austriac şi Episcopatul romano-catolic, şi-au separat complet şi definitiv clădirile prin demolări şi amenajarea unei stradele.

Sala Unirii  Încăperea care i-a reunit la 1 Decembrie 1918 pe cei reprezentanţii Marii Adunări Naţionale convocate să hotărască soarta Transilvaniei constituie partea centrală a unui edificiu înălţat la 1900 cu scopul de a servi ca Cerc Militar. Iniţial, construcţia era orientată spre parcul Cetăţii, unde se afla intrarea principală. Reamenajarea din 1922 a pus accentul pe faţada de vest, căreia i-a fost adosată o intrare monumentală, menită să comemoreze evenimentul Unirii, iar la interior pe sala mare, care am fost amplificată şi împodobită cu elemente inspirate din arta medievală românească şi cu două galerii de portrete, pictate de Pierre Bellet. Reamenajări au mai avut loc în 1967-1968 şi 1994, portretele în ulei fiind înlocuite cu fresce realizate de artişti români. Sala adăposteşte biroul la care a fost semnată declaraţia de independenţă a Transilvaniei, ca premisă pentru organizarea Marii Adunării Naţionale de la 1 Decembrie 1918, şi replicile coroanelor purtate la festivitatea de încoronare din 1922 de Ferdinand şi Maria.

Sântimbru, biserica reformată (monument istoric grupa A).  Biserica are o singură navă, cu altar decroşat poligonal şi un turn cu cinci nivele, suprapuse de un balcon din lemn. Prima etapă de construcţie, romanic-târzie, se datează în a doua jumătate a secolului XIII. A doua etapă, gotică, datează din prima jumătate a secolului XV, când nava a fost prelungită spre est şi completată cu absida actuală şi o sacristie şi s-a aşternut un al doilea strat de frescă. Această înfăţişare a fost grav afectată de invazia turcească din 1442. Proprietate nobiliară în acel moment, donată în 1448, capitlului catedralei romano-catolice din Alba Iulia, biserica nu avea cum să beneficieze de pe urma unei refaceri finanţate de Ioan de Hunedoara. Refacerea a fost mult mai târzie, o sfinţire a bisericii fiind datată abia în 1488. După aderarea la Reformă a comunităţii, o grijă deosebită faţă de edificiu a manifestat familia Bethlen, care avea o reşedinţă în satul învecinat Galtiu.

Teius, biserica de zid "Prezentarea la templu a Fecioarei Maria" Mica rozasă cu muluri specifice goticului târziu, portalul în stil renascentist, inscripţia în slavonă cu numele ctitorilor fac din vechea biserica de la Teiuş unul dintre cele mai valoroase monumente de arhitectură medievală românească din Transilvania. Partea cea mai veche a edificiului actual este nava şi primele două etaje ale turnului-clopotniţă, încadrabile cronologic secolului al XVI-lea. La 1810 partea estică a clădirii a fost demolată şi nava extinsă cu o travee, la care s-a adăugat absida actuală, nedecroşată. La 1791 Gheorghe fiul lui Iacov a executat pictura murală, integrând în programul său iconografic tabloul votiv cu domniţa Zamfira şi soţul său, Petru Raţ, ctitorii lăcaşului, ale căror morminte se află în navă. Anterior, la 1780, Simon din Bălgrad zugrăvise iconostasul. Icoanele împărăteşti au fost semnate de Gheorghe fiul lui Iacov şi Simion Silaghi.

Comuna Ighiu

Ighiel, biserica “Cuvioasa Paraschiva” (monument istoric, grupa B).  Pentru ridicarea bisericii sunt avansaţi anii 1721, 1758 şi 1784. Cert este că edificiul actual suprapune un lăcaş databil la începutul secolului al XVI-lea, compus doar din absida semicirculară şi o navă dreptunghiulară orientate sud-est faţă de axa absidei actuale. Originalitatea monumentului constă în combinarea construcţiei de zid cu elementele tradiţionale pentru lăcaşurile de lemn: turnul cu foişor şi coif ascuţit (desupra pronaosului) şi pridvorul pe stâlpi de stejar. Discreta ornamentaţie de pe ancadramentele portalurilor şi chenarele ferestrelor este completată la 1781 cu fresca semnată de Gheorghe, fiul lui Iacov din Răşinari, întemeietorul şcolii de la Feisa. Icoane pe lemn cu semnătura lui Simion din Alba Iulia, executate la 1780 şi 1783, sporesc valoarea monumentului.

Ighiu, biserica “Cuvioasa Paraschiva” (monument istoric, grupa B).  Înălţată, conform pisaniei înscrise deasupra ancadramentului portalului de pe latura de sud, la 1724 şi tot atunci înzestrată cu o foarte valoroasă decoraţie sculptată în piatră, biserica este unul dintre cele mai reprezentative monumente ale judeţului Alba. O foarte valoroasă catapeteasmă sculptată în piatră în acelaşi an 1724 a împodobit o vreme interiorul, până când arcada sa centrală a fost transformată în portal de acces la parterul turnului-clopotniţă, adosat în 1761. Astăzi, piesa bogat ornamentată cu motive vegetal-florale poate fi admirată în expoziţia permanentă a Muzeului Naţional al Unirii din Alba Iulia.

Şard, biserica reformată, (monument istoric, grupa B).  Basilică romanică cu trei nave înălţată în secolul XIII, cu importante modificări gotice în secolul XV şi baroce în secolul XVIII, când a fost reconstruit turnul şi rezidite în poziţii secundare elementele de plastică arhitectonică gotice, biserica a fost fortificată în secolele XV-XVI cu o incintă ovală şi un bastion pe latura de nord.

Bucerdea Vinoasă, Patrimoniul cultural al zonei este îmbogăţit prin monumentele de patrimoniu cultural local precum fragmentul de zid protejat al bisericii de sec. XVIII cu copii ale fragmentelor de frescă conservate în muzeul satului, pictură aparţinând vestitului pictor, Simon Bălgrădeanul; Muzeul satului şi atelierul meşteşugăresc; precum şi manifestarea culturală Sărbătoarea Cununa Grâului desfăşurată în luna august, manifestare de valorificare a patrimoniului cultural imaterial.
Peisajul zonei este înfrumuseţat de monumente ale naturii precum: Lacul  Iezer, Piatra Grohotişului şi Piatra Poienii.

Comuna Cricău:

Piatra Craivii cetatea dacică ( monument istoric grupa A).  Construită în secolul I a. Chr. de dacii appuli, identificată cu Apoulon, cetate menţionată de geograful Ptolemeu, cu ziduri din piatră fasonată şi temple patrulatere şi circulare plasate pe terase, a fost cea mai importantă fortificaţie de la nord de Mureş. Distrusă după cucerirea romană, în evul mediu, un donjon cu planimetrie dreptunghiulară a preluat funcţiile strategice ale unei cetăţi regale administrate de voievozii Transilvaniei până la sfârşitul secolului al XIV-lea, când, a fost cedată Episcopiei romano-catolice.

Cricău, biserica reformată ( monument istoric, grupa A). Biserica, fortificată în secolul XV, a fost construită după 1260 ca basilică romanică cu trei nave, apoi transformată în stil gotic, prin adăugarea unui cor pentagonal şi înlocuirea bolţilor, în 1490. Navele laterale au fost demolate în 1902. Cu ocazia restaurărilor din 1966-1967, au fost descoperite urmele a două straturi de frescă.
Acestora li se alătură Biserica „Sf. Nicolae”, construită în anul 1839, vechea biserică avea dimensiuni reduse, astfel încât la 1887 a fost supusă unor transformări; expoziţia etnografică din incinta Şcolii generale, precum şi celebrul Festival al cetăţilor dacice, desfăşurat anual în luna iunie, toate aceste elemente ale patrimoniul cultural local întregind imaginea comunei.

Comuna Galda de Jos:

Galda de Jos, biserica “Naşterea Maicii Domnului” ( monument istoric, grupa A). Începuturile şi etapele sale constructive sunt greu de stabilit, pe structura originală grefându-se elemente arhitecturale şi decorative interpretate diferit de specialişti, astfel încât datările cuprind intervale largi de timp, între secolele XV şi XVII. Primul strat de pictură aparţine secolului al XVII-lea şi se păstrează fragmentar pe catapeteasma repictată în secolul XVIII. Al doilea strat pictural a fost aşternut în altar în 1752. Pe calotă apare tema neobişnuită a Sfintei Troiţe într-un trup, cu chipul lui Iisus multiplicat de trei ori. Biserica mai păstrează un clopot datat 1778.

Mesentea, biserica Cuv. Paraschiva (monument istoric, grupa A). Anul 1778 ca dată a înălţării bisericii era menţionat într-o inscripţie pictată în pronaos, astăzi dispărută. Lăcaşul de zid a luat locul altuia de lemn, de la care a preluat trăsăturile caracteristice: proporţiile modeste, turla înaltă cu foişorul pe arcade şi originala învelitoare de şindrilă care delimitează naosul de altar. Pictura a fost realizată în 1781-1782 de Stan zugravul din Răşinari, decorul păstrându-se integral şi unitar – caz singular pentru monumentele religioase de zid din judeţul Alba. Pictura murală din exterior şi prispa de lemn au fost înlăturate în urma restaurării neinspirate din 1928.

Monumentelor de patrimoniu cultural naţional li se adaugă  biserica „Sfinţii Arhangheli” din Benic, construită în 1809 în apropierea vechiului lăcaş dezafectat şi ale cărui urme se mai văd în partea de sus a cimitirului, adăpostind astăzi vechiul clopot, din 1636, al bisericii reformate; precum şi expoziţia etnografică din incinta bisericii de la Cetea.
Monumente naturii din zonă, precum: Cheile Văii Ceţii, Bulzul Gălzii şi Cheile Gălzii aduc un plus de frumuseţe întregii zone.

Lac Iezer

Lac Iezer

Biserica Benic

Biserica Benic

Biserica Bucerdea Vinoasa

Biserica Bucerdea Vinoasa

Biserica Cetea

Biserica Cetea

Biserica Galda De Jos

Biserica Galda De Jos

Biserica Galda De Sus

Biserica Galda De Sus

Biserica Ighiel

Biserica Ighiel

Biserica Mesentea

Biserica Mesentea

Biserica Ortodox Cricau

Biserica Ortodox Cricau

Biserica Ortodox Maieri Alba Iulia

Biserica Ortodox Maieri Alba Iulia

Biserica Reformata Cricau

Biserica Reformata Cricau

Biserica Reformata Cricau

Biserica Reformata Cricau

Biserica Reformata Ighiu

Biserica Reformata Ighiu

Biserica Reformata Sard

Biserica Reformata Sard

Biserica Reformata Sintimbru

Biserica Reformata Sintimbru

Biserica Sf Parascheva Ighiu

Biserica Sf Parascheva Ighiu

Biserica Telna

Biserica Telna

Biserica Veche Bucerdea Vinoasa

Biserica Veche Bucerdea Vinoasa

Cetatea Dacica Apoulon

Cetatea Dacica Apoulon

Crama Apoulon Bucerdea Vinoasa

Crama Apoulon Bucerdea Vinoasa

Crama Telna

Crama Telna

Fragment Zid Bis SecXVIII Bucerdea

Fragment Zid Bis SecXVIII Bucerdea

Interior Atelier Bucerdea Vinoasa

Interior Atelier Bucerdea Vinoasa

Interior Ateliert Bucerdea Vinoasa 1

Interior Ateliert Bucerdea Vinoasa 1

Interior Galda De Jos

Interior Galda De Jos

Interior Ighiel

Interior Ighiel

Interior Muzeu Bucerdea 1

Interior Muzeu Bucerdea 1

Interior Muzeu Bucerdea Vinoasa

Interior Muzeu Bucerdea Vinoasa

Muzeul Satului Bucerdea Vinoasa

Muzeul Satului Bucerdea Vinoasa

Piatra Grohotisului Ighiel

Piatra Grohotisului Ighiel

Pictura Bis Benic

Pictura Bis Benic

Valtoare Ighiel

Valtoare Ighiel